Istoricul localităţii

Pe teritoriul satelor Ştiubei şi Rîmnicelu s-au descoperit resturi ceramice apartinând culturilor Sântana de Mureş (sf. sec. III - mijlocul sec. V) şi Dridu (sec. VIII-XI), mărturie a începutului vieţii în aşezări stabile pe aceste locuri. Prima atestare documentară a satului Colibaşi datează din anul 1595, când, într-un document este consemnat numele lui Stan Logofătul din satul Colibaşi, citat ca martor „la împărţirea ocinei lui Jupan Dragomir Spătaru". În acelaşi an apare o hartă „Moldaviae finitimarumque regionum typus" realizată de sasul Georgius de Reicherstorffer, unde sunt menţionate mai multe localităţi din judeţul Buzău.


Aşezarea Ştiubei a fost atestată în secolul XVIII (1739). În anul 1753 a fost construită la Ştiubei, de către pitarul Alexandru Niculescu, biserica „Naşterea Maicii Domnului" (reparată în 1905). În secolul XIX, în satele Rîmnicelu şi Colibaşi, au fost ridicate două biserici cu hramul „Sfinţii Voievozi".


Momentul domniei lui Alexandru Ioan Cuza este marcat şi de locuitorii comunei Rîmnicelu. Documentele vremii amintesc de 384 de telegrame pe care localnicii din Ştiubei, Bălţaţi şi Obidiţi le-au trimis domnitorului ca sprijin moral pentru reformele înfăptuite de acesta, după tulburările produse între 3-15 august 1865.


Până la 1 ianuarie 1965, comuna s-a numit Obidiţi. Denumirea se spune că provine de la modul în care răzvrătiţii împotriva stăpânirii erau încarceraţi într-o închisoare turcească ce se afla în partea de nord a aşezării. Ca să nu poată să se mişte ori să fugă, deţinuţii aveau picioarele prinse în obezi. Obedaţilor de atunci li s-a spus în limbaj popular „obidiţi" şi de aici şi numele localităţii. Catacombele acestei închisori, vechi de sute de ani, se află şi astăzi pe teritoriul localităţii Rîmnicelu.

Înapoi